Nu mai are verde nuca
A cazut si si’a rupt haina
Blinda, moale si zemoasa
A ramas de-a dreptu goala
Si asteapta sa o scoale
Vreun copil in drum spre scoala.
Dar deodata poc, ii crapa
Pina si cea seaca scoarta
Iar in loc de un nimic
Are –un suflet inflorit.
Ne-am pierdut plin lume si prin timp.
De-o viata.
Ne doare amintirea si picura privirea.
Ne mingiie surisul buzele.
Intindem miinile cu teama sa atingem regasirea.
Si rasturnam sufletul cu prea plin de fericire.
Miroase a fruza galbena si ceata.
E toamna.
Sufletul e usor si blind ca lumina soarelui de octombrie.
Suntem buni si ne deplasam pe virful picioarelor ca sa nu deranjam frunzele copacilor. Vrem sa eternizam culoarea, odoarea.
Castanele se rostogolesc printre picioare si ne surid de sub caciula lor tepoasa.
Suntem cu totii copii inca o clipa, pentru ca stim ca timpul va mai pleca in curind cu inca un an.
Respiram adinc sa pastram in noi odoarea si privim pina la lacrimi culoarea.
Avem cu totii nevoie de iubire. Sa primim iubire si sa daruim iubire. Simtim vid cind nu primim, ne sufocam cind nu putem sa daruim. Nu-i niciodata suficienta iubire. Este singurul element fara echilibru in lume. Uneori, ne amagim ca l-am gasit. Dar nu este decit o clipa de fericire …si raminem vesnic in cautarea echilibrului. Cautarea devine mai pretioasa decit gasirea insasi pentru ca este hranita de speranta.
Sunt zile cind ai impresia ca nimic nu misca injurul tau. Ca esti singur, plin de greseli si nu poti sa iesi din marasm.
Sau poate nu stii, sau poate nu vrei sau poate nu esti…
Este greu de purtat singuratate si culpabilitate in acelasi timp.
Culpabilitate pentru ca esti singur,
Singuratate pentru ca esti cupabil.
Ai sufletul greu si ochii umezi cauta un suris. Poate o fi al tau, pierdut prin lume si incurcat in tristeti. Nu gaseste drumul spre tine pentru ca nu stie ca-ti apartine.
Continui sa il cauti dar ochii sunt prea umezi ca sa-l vezi.
Si picura.
